În contextul unei democraţii politice efective şi respectării drepturilor omului, libertatea de exprimare nu este importantă numai prin valoarea sa intrinsecă, dar şi prin rolul central pe care îl joacă în respectarea altor drepturi înscrise în Convenţie. În lipsa unei garanţii solide a dreptului la libertatea de exprimare nu există o ţară liberă şi, respectiv, un regim democratic.

Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. Așadar, există o obligație generală de a nu prejudicia pe altul, fiind consacrat un principiu fundamental al unei societăți civilizate. Astfel, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire, răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Potrivit art. 58 C. civ., orice persoană are dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieţii private, precum şi alte asemenea drepturi recunoscute de lege.

Legea subliniază că nimeni nu poate fi supus vreunei imixtiuni în viața intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reședința sau corespondența sa, fără consimțământul său ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75 C. civ. De asemenea, art. 71 alin. (3) C. civ. enunță expres interdicția utilizării, în orice mod, a corespondenței, manuscriselor sau a altor documente personale, precum și a informațiilor din viața privată a unei persoane, în absența acordului acesteia ori fără respectarea limitelor de la art. 75 C. civ. Art. 72 C. civ. prevede că orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale, fiind interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

Pot fi considerate atingeri aduse vieții private, printre altele, difuzarea sau utilizarea corespondenței, manuscriselor sau a altor documente personale, inclusiv a datelor privind domiciliul, reședința, precum și numerele de telefon ale unei persoane sau ale membrilor familiei sale, fără acordul persoanei căreia acestea îi aparțin sau care, după caz, are dreptul de a dispune de ele.

În cazul în care drepturile nepatrimoniale au fost încălcate sau ameninţate, prin art. 253 C. civ. au fost reglementate mijloacele specifice de apărare: interzicerea săvârşirii faptei ilicite, încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor și constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă. De asemenea, se poate solicita obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare sau alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat.

Dreptul la libera exprimare

Dreptul de a primi informații de orice natură, de a fi exprimate orice idei compatibile cu valorile unui stat democratic formează dreptul la libertatea de exprimare, acest drept reprezentând fundamentul esențial al unei societăți democratice.

Libertatea de exprimare are o importanță covârșitoare, prevalând în fața dreptului la viață privat. Este însă necesar să înțelegem că cel din urmă drept va prevala, va face schimb de locuri cu dreptul la libera exprimare atunci când informația care lezează nu vizează un interes general, când aduce atingere cu rea-credință vieții private a unui individ.

Dreptul la viață privată

Dreptul la viață privată este unul dintre drepturile fundamentale ale omului și, printre altele, include dreptul de a trăi atât cât vrei la adăpost de privirile celor străini. Corespondenţa privată, manuscrisele, informaţiile privind identificarea unei persoane şi alte documente personale intră în sfera de protecţie a vieţii private, iar din acest motiv, orice difuzare sau utilizare a acestor informaţii de către cineva, fără acordul persoanei vizate, este ilicită.

Noțiunea de viață privată are un conținut complex care grupează, printre altele, viața personală, viața de familie, starea materială. Ceea ce caracterizează noțiunea de viață privată este caracterul confidențial al acesteia, o persoană având tot dreptul să păstreze ascunse aspectele vieții sale, aceasta fiind singura îndreptățită când și în ce condiții va renunța și va adopta o viață publică.

Dreptul la viață privată este inerent legat de noțiunea de intimitate. De exemplu, ține de viața intimă a unei persoane starea sa de sănătate, orientarea sa religioasă, orientarea sexuală, tratamentele medicale ce i-au fost prescrise, condamnarea pentru o infracțiune pe care ar fi săvârșit-o și alte asemenea. Viața intimă a unei persoane, deși tindem să considerăm că se confundă cu viața privată, este diferită de cea din urmă, însă strâns legată de aceasta. Viața intimă este reprezentată de anumite informații / împrejurări / evenimente care au determinat formarea unei concepții, formarea unei opinii care să fie cunoscută doar de către individul vizat.

Dreptul la respectarea vieții private vizează, în principal, să apere persoana împotriva ingerințelor arbitrare din exterior, acest drept acordându-i individului statutul de stăpân al unui teritoriu intim, secret, la adăpost de orice indiscreție.

Așadar, pentru ca dreptul la viață privată să poată supravețui, autoritățile și celelalte persoane au obligația de a se abține de la orice imixtiune în intimitatea unei persoane, nefiind important dacă ingerințele au sau nu ca scop obținerea unor informații care vor fi publicate. Bineînțeles, titularii dreptului la viață privată își pot da consimțământul cu privire la informații privind viața privată care să fie făcute publice.

Dreptul la demnitate

Dreptul la demnitate reprezintă dreptul oricărei persoane fizice de a nu i se aduce atingere onoarei şi consideraţiei sale. Onoarea este sentimentul pe care îl are persoana că este fără reproş din punct de vedere moral şi juridic şi totodată că este considerată ca atare în societate. 

Demnitatea este greu de definit, însă poate fi înțeleasă dacă reunim toate atributele unei persoane cinstite, care acționează cu bună-credință și are o reputație neatinsă, demnitatea făcându-și resimțită prezența odată cu nașterea persoanei.

Onoarea este legată direct cu reputația unei persoane, căci în momentul în care s-ar aduce atingere onoarei, reputația obligatoriu va fi știrbită. Prin încălcarea reputației, persoana vizată poate pierde prețuirea morală din cadrul societății și comunității din care face parte, se poate ajunge să îi fie știrbită reputația, să dispară stima, considerația și respectul persoanelor din jur.

Atingerile aduse reputației se pot concretiza în diferite moduri, fie ca ar fi ele verbale, scrise, publice sau private. Aceste atingeri sunt traduse ca fiind defăimări, calomnii, ele fiind rezultatul unor insulte, fapte sau afirmații, iar existența unor atingeri aduse onoarei se va aprecia prin prisma unui individ care are o sensibilitate medie.

Dreptul la propria imagine

În exercitarea acestui drept, o persoană poate interzice sau împiedica reproducerea, în orice mod, a înfățișării sale fizice sau a vocii sale sau utilizarea unei asemenea reproduceri. Așadar, de reținut este că reproducerea unei persoane printr-o fotografie, film, desen și alte asemenea necesită consimțământul acesteia din urmă.

Protecția juridică conferită drepturilor personalității

Personalitatea umană înglobează totalitatea valorilor unei ființe umane care iau naștere ca simplu fapt al existenței celei din urmă. Natura acestor valori este una nepatrimonială, iar orice atingere aduse drepturilor ale personalității vor da naștere unui prejudiciu material sau nepatrimonial. Este evident că prejudiciile nepatrimoniale, respectiv cele care vizează viața, integritatea coprorală, reputația, demnitatea, onoarea, viața privată sunt imposibil de a fi cuantificate pecuniar. Însă, cu toate acestea, nu înseamnă că dispozițiile legale nu permit acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciile suferite, chiar dacă e greu să fie cuantificate în mod corect.

Persoana ce a suferit o încălcare sau o amenințare a drepturi nepatrimoniale poate solicita oricând instanței de judecată:

1. Interzicerea săvârșirii faptei ilicite, dacă este una iminentă;
2. Încetarea încălcării drepturilor nepatrimoniale;
3. Interzicerea pentru viitor a încălcării drepturilor nepatrimoniale, dacă această încălcare încă subzistă;
4. Constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite, dacă subzistă tulburarea care a produs-o;
5. Despăgubiri sau o reparație patrimonială pentru prejudiciul ce a fost cauzat;
6. Obligarea autorului faptei la îndeplinirea oricăror măsuri socotite necesare de către instanță spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, precum:

• obligarea autorului la publicarea hotărârii judecătorești;
• orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat;

Măsurile prezentate mai sus sunt reglementate de art. 253 C. civ., reprezentând mijloace de apărare care sunt la îndemâna unei persoane ale cărui drepturi nepatrimoniale au fost atinse. Clar este faptul că fiecare drept al personalității este înarmat cu promovarea unei acțiuni în justiție, ceea ce reprezintă posibilitatea unui individ de a apela la forța de constrângere a statului român pentru protejarea drepturilor nepatrimoniale.

Pentru a uzita de o acțiune precum cele identificate mai sus este necesar să existe o faptă ilicită, mai exact, o conduită care încalcă normele și regulile de convețuire socială, care încalcă drepturile subiective și interesele legitime ale unei persoane. Noțiunea de ilicit înglobează ideea de comportament interzis sau un comportament contrar unor norme juridice.

Legiuitorul a stabilit un sistem mixt de sancțiuni pentru prejudiciile pe care le suferă o persoană în cazul analizat în prezentul articol:

1. Măsuri de natură nepatrimonială

Acestea măsuri sunt rapide și au scopul de a înceta tulburarea. Mai exact, măsurile privesc interzicerea faptei ilicite, dacă este iminentă, încetarea încălcării și interzicerea pentru viitor, dacă mai durează și constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite. De asemenea, orice alte măsuri considerate de instanță necesare pentru restabilirea dreptului atins (ex: obligarea la publicarea hotărârii în ziar, pe rețele de socializare, distrugerea materialelor care au adus atingere drepturilor, eliminarea paragrafelor care au adus atingere, obligarea autorului de a-și cere în mod public scuze pentru insultele aduse, obligarea autorului la declarații publice sau alte asemenea).

2. Măsuri de natură patrimonială

Persoana vizată poate solicita despăgubiri, chiar dacă prin acordarea acestora se tinde la repararea unor prejudicii fără caracter patrimonial, denumite tradiţional daune morale. Pentru obținerea unor despăgubiri, victima unor atingeri nu trebuie să facă dovada unei vinovății a autorului, aceasta fiind prezumată prin atingerea care a fost adusă dreptului său. Mai exact, fapta ilicită va vorbi de la sine.

Prejudiciul moral nu se probează, ci se constată de către instanța de judecată, iar întinderea daunelor morale se va stabili prin apreciere, ca urmare a aplicării de către judecător a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic.

Prejudiciul pe care îl suferă o persoană ca urmare a atingerii aduse demnității, vieții private, onoarei, vieții de familie și altele asemenea este, de regulă, un prejudiciu nepatrimonial. Acesta este unul neeconomic, de obicei temporar (bineînțeles, nimic nu împiedică să considerăm că prejudiciul poate fi unul permanent). Pentru a înțelege mai bine noțiunea de prejudiciu în aceste situații, trebuie doar să ne aplecăm asupra următoarelor și să ne întrebăm dacă regăsim, printre altele:

1. Un sentiment de rușine;
2. O suferință ca urmare a insultelor aduse;
3. Tristețe resimțită ca urmare a injuriilor adresate;
4. Frământări, supărare, sentimente de rușine față de societate, față de prieteni și apropiați;
5. Apariția unor informații false despre propria persoană care pătează reputația;
6. Afectarea unor relații de business, de familie, de prietenie ca urmare a știrbirii propriei imagini;
7. Apariția unor insomnii, apariția depresiei sau anxietății;
8. O concepție greșită a persoanelor cu care se interacționează, concepție care a determinat schimbări la locul de muncă, în cadrul activităților desfășurate, în relațiile cu orice alte persoane;
9. Schimbări în plan profesional ca urmare a faptelor ilicite;

Mai exact, trebuie analizate dacă există consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, care este importanța valorilor lezate și care este intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Bineînțeles, situațiile enumerate mai sus nu sunt limitative, existând posibilitatea ca atingerile aduse drepturilor personalității să se manifeste într-o multitudine de alte feluri, însă pentru a înțelege cu exactitate dacă suferiți un prejudiciu, porniți de la analiza propriilor sentimente, de la analiza relațiilor și de la analiza propriei persoane privită prin prisma societății. Astfel, se va putea identifica dacă există o atingere adusă drepturilor personalității și, prin urmare, dacă sunteți îndreptățit să apelați la instanța de judecată.